Sunt locuri pe care nu vreau doar să le văd, ci să le las să vină spre mine. Să-mi liniștesc pentru o vreme propriile impresii, judecăți și așteptări și să văd ce se dezvăluie atunci când locul este lăsat să vorbească în felul lui. Uneori, dacă reușești să rămâi astfel, atent și disponibil, dincolo de ceea ce văd ochii, începe să se dezvăluie ceva din ființa lucrurilor. Topolnița a fost pentru mine un asemenea loc. Șase ore. Atât a durat cel mai lung traseu pe care l-am parcu

De vreo trei-patru ani, o pereche de codroși de pădure și-a făcut cuib la streașina casei, pe terasa noastră. Anul acesta, pentru prima dată, au scos și al doilea rând de pui. La doar câteva săptămâni după ce primii și-au luat zborul, părinții s-au întors și au început totul de la capăt. Privindu-i, am învățat un lucru pe care nu l-aș fi bănuit despre tăcere. Cât timp clocesc, totul se petrece într-o tăcere desăvârșită. Adulții străbat terasa fără să le auzi fâlfâitul aripilo

Sunt locuri pe care le iei cu tine, în tăcere, în inimă, oriunde te-ar purta viața. Rămân acolo ca o prezență vie, ca un spațiu sacru....